SPORT

Tenis: Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului Melbourne Summer Set 1

post-img

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului Melbourne Summer Set 1 (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.477 de dolari americani, vineri, după 6-2, 5-7, 6-4 cu elveţianca Viktorija Golubic.

Halep (30 ani, 20 WTA), a doua favorită, a obţinut o victorie muncită, după două ore şi 35 de minute.Primul set a fost unul în care primele cinci ghemuri au fost break-uri, Halep fiind cea care a făcut diferenţa cu două ghemuri de serviciu, graţie cărora a câştigat cu 6-2, în 26 de minute.

Halep a început foarte bine actul secund, a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, dar a fost egalată, 4-4. Fostul lider mondial a reuşit un nou break şi a servit pentru meci la 5-4, dar a pierdut ultimele trei ghemuri şi setul (cu 5-7).

Decisivul a fost foarte echilibrat, niciuna dintre jucătoare nereuşind să se desprindă. Primele patru ghemuri au însemnat tot atâtea break-uri, cu Halep la cârmă (1-0, 2-1), apoi Golubic (29 ani, 43 WTA) a condus cu 3-2 şi 4-3. Simona Halep a reuşit un break la 4-4, iar acesta a făcut diferenţa, câştigând cu 6-4, după ce a salvat două mingi de break.

Halep a încheiat cu 4 aşi şi nu mai puţin de 11 duble greşeli, în timp ce elveţianca a comis 7 duble greşeli.

Simona Halep a câştigat singurul său meci direct anterior cu Golubic, în 2018, în Fed Cup, cu 6-3, 1-6, 6-1.

Halep şi-a asigurat un cec de 10.100 de dolari şi 110 puncte WTA.

În penultimul act la Melbourne, Halep o va înfrunta pe chinezoaica Qinwen Zheng (19 ani, 126 WTA), victorioasă cu 7-6 (1), 7-6 (6) în faţa croatei Ana Konjuh.